Proteine letale: prionii Understand article

Tradus de Nadia Bucurenci. Începând cu anii 1980 şi ’90, de la epidemia "vacii nebune” şi apariţia echivalentului ei uman, noua variantă a bolii Creutzfeldt-Jacob, s-au făcut o mulțime de cercetări asupra prionilor, agenții infecțioși incriminați. Mico Tatalovic comentează…

Ar putea exista o epidemie ascunsă pe cale să se declanșeze, cu milioane de oameni deja infectați; nu o putem preveni sau trata şi nici chiar diagnostica înainte de apariția simptomelor fatale.

Boala este o nouă varianta a bolii Creutzfeld-Jacob (vCJD), din grupul encefalopatiilor spongiforme transmisibile (EST), care sunt provocate și transmise de forme anormale de proteine prionice. EST includ nu numai vCJD ci și scrapia la oi, encefalopatia spongiformă bovină (ESB sau boala vacii nebune) sau boala kuru^w1 la oameni. Aceste boli se manifestă prin formarea de cavităţi umplute cu lichid (vacuole) în țesutul cerebral deoarece acumularea prionilor aberanți provoacă moartea neuronilor (celulele nervoase). Aceste vacuole caracteristice, care dau un aspect de burete țesutului cerebral, au dat numele maladiilor: encefalopatii (boli ale creierului) spongiforme (sponge = burete).

EST afectează sistemul nervos central cu simptome care includ probleme de coordonare și echilibru, tremurături și mișcări necontrolate convulsive. La om, EST provoacă modificări de personalitate și depresie, bolnavii putând să manifeste confuzie, probleme de memorie și insomnie. Odată cu evoluția bolii, se pierd majoritatea funcţiilor mentale, inclusiv capacitatea de a vorbi. Toate formele de EST sunt fatale şi deocamdată nu există nici un tratament.

Prionii sunt proteine specifice care se găsesc mai ales în sistemul nervos, unde – în formele normale – pot avea funcţii importante. De exemplu, studiile asupra unor moluşte marine, Aplysia, sugerează că prionii au un rol important în formarea memoriei (Si et al., 2010). Prionii infecţioşi sunt forme anormale (aberante) ale proteinelor prionice care se multiplică în organismul-gazdă obligând proteinele normale de acelaşi tip să adopte structura lor aberantă. Efectul “domino” caracteristic acestui proces face ca un număr mic de prioni aberanţi să modifice un număr mare de prioni normali conducând la declanşarea bolii. Prionii aberanţi formează amiloizi – agregate proteice – în celule, celulele mor şi se formează cavităţi în creier.

Prionii sunt singurul caz cunoscut de proteine patogene (care provoacă boli) cu capacitate de auto-reproducere şi care sunt capabile să provoace boli grave, deşi par să fie doar molecule proteice: spre deosebire de bacterii, virusuri şi alţi agenţi patogeni cunoscuţi, ei nu conţin informaţie codificată în acizi nucleici (ADN sau ARN) despre cum să invadeze şi să se replice în organismul gazdă. Un val de mister înconjoară încă prionii şi modul lor de acţiune: cum se înmulţesc, cum trec de bariera hemato-encefalică şi de bariera dintre specii, cum adică infectează gazde din specii diferite.

În anii 1960 cercetătorii au descoperit că agenţii care provocau EST nu aveau acizi nucleici; Tikvah Alper a sugerat primul că agentul infecţios este o proteină. Această idee a părut eretică pentru că toţi ceilalţi agenţi patogeni cunoscuţi conţin acizi nucleici iar virulenţa şi patogeneza lor sunt determinate genetic.

Totuşi, după trei decenii de cercetări, realizate în principal de Stanley Prusiner, care a primit în 1997 premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină poentru lucrările lui referitoare la prioni şi EST, s-a ajuns la acceptarea unanimă a ipotezei “proteină-singură”^w2.

Cu toate acestea, există încă persoane care cred că bolile prionice sunt de fapt provocate de virusuri neconvenţionale şi că proteinele prionice sunt doar componente ale acestor virusuri misterioase. Postulatul lui Koch descrie paşii necesari pentru a dovedi că un anumit agent provoacă o anumită boală; unul dintre aceştia este utilizarea agentului respectiv pentru inducerea bolii într-un organism sănătos. Pentru a dovedi că EST este într-adevăr provocată de proteina-prion, prioni aberanţi, izolaţi şi purificaţi, trebuie folosiţi pentru a transmite boala. Acest lucru nu s-a realizat decît în februarie 2010, adăugând alte dovezi substanţiale ipotezei “proteina-singură” (Wang et al., 2010).

De ce se tem unii oameni de ştiinţă de o epidemie vCJD?

Cel mai periculos tip de prioni este acela care provoacă vCJD – o formă a bolii vacii nebune care a trecut bariera dintre specii şi a infectat oameni (vezi caseta). vCJD a apărut prima oară în Marea Britanie în 1996 şi de atunci a făcut 168 de victime, cu un vârf de 28 de morţi în 2000^w3, câteva cazuri au apărut şi în alte ţări, inclusiv în Franţa, Italia, Irlanda, Canada şi Statele Unite. Numărul exact al persoanelor afectate (infectate sau decedate) de această boală pe tot globul nu se cunoaşte şi, deşi există încă îndoieli privind modul de infectare, principala cale de infecţie pare a fi consumul de carne de vită infectată.

Cele mai multe dintre celelalte boli prionice, inclusiv CJD “normală”, sunt genetice sau au cauze necunoscute şi afectează persoanele vârstnice. Noua variantă de CJD se deosebeşte de CJD prin aceea că afectează tinerii, iar prionii aberanţi se regăsesc nu numai în creier, ci şi în alte ţesuturi ca sângele, amigdalele şi apendicele; aceste date sugerează existenţa unor noi căi de transmitere a bolii către întreaga populaţie şi nu numai către persoanele în vârstă.

De exemplu, prionii pot fi răspândiţi prin transfuzii sanguine. În Marea Britanie, sângele pentru transfuzii este deleucocitat (sunt îndepărtate leucocitele care ar putea adăposti prioni infecţioşi). În multe alte ţări (de ex. Germania) este interzisă recoltarea de sânge pentru transfuzii de la persoanele care au locuit în Marea Britanie.

Boala mai poate fi transmisă şi prin instrumentele chirurgicale: prionii infecţioşi sunt rezistenţi la temperaturile ridicate, iradierea şi tratamentele chimice obişnuite care distrug alţi patogeni cunoscuţi. Estimările privind seriozitatea riscului variază.

Mai mult, s-au găsit prioni în epididimul şi plasma seminală a berbecului (Gatti et al., 2002). Asemenea descoperiri au condus la temeri privind posibila infectare prin donare de spermă ajungându-se chiar, în SUA, la interdicţia donării de spermă de către europeni sau persoane care au locuit în Europa. Cu toate acestea, un studiu realizat de experţi internaţionali estimează că probabilitatea de transmitere a prionilor via spermă este mai mică de 1: 10 000 000 (Mortimer & Barratt, 2006).

Totuşi, contactul tisular – fie el prin spermă, sânge sau intrumente chirurgicale – nu este singura sursă potenţială de transmitere: cei mai mulţi dintre noi consumăm zilnic lapte şi produse lactate.

În 2006, o echipă de cercetători din Elveţia a detectat nivele scăzute de prioni normali în laptele cumpărat din magazine europene (Franscini et al., 2006). Alte studii au demonstrat că prionii aberanţi se pot multiplica în glandele mamare ale oilor infectate cu scrapie (Ligios et al., 2005). Împreună, aceste rezultate sugerează că prionii aberanţi pot fi prezenţi în laptele animalelor bolnave de boli prionice. Cum simptomele bolii prionice apar după câţiva ani de la infectare, prionii aberanţi pot fi prezenţi în laptele care este vândut înainte ca animalele să fie diagnosticate. Cu toate acestea, deşi nu se poate face o estimare clara a riscurilor, laptele este considerat inofensiv până la proba contrarie.

În concluzie, se pare că vCJD poate fi contractată pe diverse căi, deşi riscul este probabil scăzut. Dar suntem toţi la fel de expuşi? Mai multe studii au demonstrat că vCJD afectează numai persoanele purtătoare de anumite variante (alele) ale unei gene particulare (prnp); alte persoane par să fie rezistente sau nu manifestă simptomele la fel de repede^w4. Îngrijorător este faptul că aproximativ 40% din populaţia vest-europeană şi nord-americană este homozigotă pentru aceste alele predispozante. Mai mult, cercetările asupra bolii kuru demonstrează că şi persoanele fără alele predispozante pot fi infectate, singura diferenţa fiind că boala se manifestă mult mai târziu. Aşadar, se pare că toţi suntem susceptibili de a contracta infecţia prionică.

Din cauza multitudinii de căi de transmitere posibile şi incertitudinii privind importanţa fiecăreia, studiile de prognoză prevăd de la câteva sute până la mai mult de zece milioane de morţi de vCJD în Marea Britanie. Chiar dacă în acest moment, în Marea Britanie, epidemia de vCJD pare să fie în scădere, motivul poate să fie că multe persoane infectate nu manifestă, încă, simptome. Nimeni nu ştie sigur. Cercetările în curs vor elucida şi cât de periculoase sunt bolile prionice pentru sănătatea publică.

Download

Download this article as a PDF