Orori sănătoase: beneficiile paraziţilor Understand article

Tradus de Mircea Băduţ. Matt Kaplan investighează ororile care locuiesc înlăuntrul nostru – ar trebui să ne schimbăm viziunea despre ele?

Definiţia a ce înseamnă om sănătos a fost una cumva stabilă pentru mai mult de o sută de ani. În general, dicţionarele descriu sănătatea organismului ca fiind o stare lipsită de infirmitate şi de boală, însă cercetări derulate în ultimul deceniu încep să arunce o umbră de îndoială asupra acestei definiţii clasice, ca rezultat al unor studii ce sugerează că diverse organisme cauzatoare de boli joacă totuşi un rol cheie în gestionarea sănătăţii la multe animale.

Unul dintre cele mai evidente exemple îl oferă viermii-panglică paraziţi din genurile Anthobothrium şi Paraorigmatobothrium. Ca oricare alt vierme-panglică, ei absorb nutrienţi din hrana digerată în timp ce locuiesc în intestinul animalului parazitat.

Totuşi, în loc să locuiască în abdomenul câinilor, pisicilor sau oamenilor, aceşti viermi îşi duc traiul în intenstinele rechinilor, jefuind aceşti prădători prin absorţia de nutrienţi. În timp ce câţiva din aceşti viermi-panglică doar forţează animalul pe care îl infestează să se hrănească mai des, cei mai mulţi provoacă şi stări de boală animalelor gazdă.

Însă cercetările coordonate de Masoumeh Malek la Universitatea din Teheran, Iran, a revelat faptul că aceşti viermi paraziţi ar putea să furnizeze un serviciu esenţial gazdei.

După disecarea a 16 rechini-cu-faţa-albă (Carcharhinus dussumieri) găsiţi în Golful Persic şi după extragerea viermilor-panglică, echipa de cercetători a comparat concentraţiile unor compuşi din interiorul ţesuturilor rechinilor şi ale viermilor. Astfel s-a descoprit că viermii prezentau, în mod uimitor, cantităţi de metale toxice (cadmiu şi plumb) de 278 până la 455 de ori mai mari decât cele din corpurile rechinilor.

Astfel că viermii paraziţi, în timp ce fură nutrienţii din intestinele rechinilor, probabil că le oferă un serviciu incalculabil, funcţionând ca filtre care protejează rechinii de otrăvirea cu metale grele (Malek et al., 2007).

Astfel de descoperiri aruncă o umbră de confuzie asupra definiţiei de parazit. Se presupunea că paraziţii îşi iau ceea ce au nevoie, afectează între timp gazda, şi nu oferă nimic în schimb. Spre deosebire de organismele numite ‘mutualiste’ care oferă un beneficiu gazdei şi primesc ceva în schimb, organismele numite ‘comensuale’ furnizează un beneficiu gazdei dar nu primesc nimic în schimb. Este însă dificil de determinat ce rol joacă viermii din rechini, care sunt consideraţi în mod tradiţional ca fiind paraziţi. Iar o astfel de confuzie nu este unică la paraziţii de rechin; mulţi paraziţi care au obiceiul de a folosi corpul oamenilor ca gazdă ridică astfel de întrebări.

Confuzia a apărut în anii 1970, când cercetătorul John Turton, de la Consiliul de Cercetare Medicală al Marii Britanii, suferind de o alergie cronică, a decis să se infesteze intenţionat cu viermele parazit Necator americanus. Actul său ar putea suna nesăbuit, însă cercetătorul bănuia că având paraziţi cu care să lupte, sistemul său imunitar îşi va schimba comportamentul şi îşi va reduce reacţiile. În mod remarcabil, experimentul lui Turton a funcţionat conform aşteptărilor, iar el a descris în revista medicală Lancet cum reacţiile alergice i s-au redus pe durata celor doi ani cât paraziţii au trăit în interiorul său (Turton, 1976).

Logica din spatele acţiunilor lui Turton se bazează pe ideea că alergiile, eczemele şi astmul sunt supra-reacţii ale sistemului imunitar. În condiţii normale, sistemul imunitar caută acele micro-organisme dăunătoare şi le distruge. Însă, în cazul pacienţilor suferind de alergie, eczeme sau astm, sistemul imunitar nu atacă doar micro-organismele dăunătoare, ci şi ceea nu constituie o ameninţare reală.

Viermii paraziţi, deoarece au petrecut milioane de ani fiind atacaţi de sistemul imunitar al gazdei, şi-au dezvoltat în timp un mecanism de apărare care îi ajută să-l contracareze. Unul dintre cele mai eficiente mecanisme este eliberarea unui compus specific capabil să desensibilizeze răspunsul imunitar al gazdei, determinând sistemul imunitar să detecteze mai puţini invadatori în organism, scăzând astfel şansa ca paraziţii să fie hărţuiţi.

Slăbirea sistemului imunitar ne poate părea ca fiind un lucru rău. În anumite limite chiar este, mai ales când paraziţii profită de aceasta. Totuşi, cercetătorii de la Universitatea din Nottingham, Marea Britanie, presupun că, după milioane de ani de evoluţie, sistemul imunitar al omului este atât de obişnuit cu atacurile paraziţilor încât, în absenţa lor, uneori funcţionează defectuos, devenind in extremis agresiv.

Deşi cercetarea lui John Turton a fost relevantă, experimentul său a implicat un singur participant. Însă adevărata cercetare ştiinţifică presupune studii cu mai mulţi participanţi, şi experimente repetate pentru a confirma rezultatele. David Pritchard şi colegii săi de la Şcoala de Farmacie^w1 din cadrul Universităţii din Nottingham, Marea Britanie, derulează o astfel de cercetare.

De câţiva ani, echipa lui Pritchard a studiat prevalenţa alergiilor şi a astmului atât în ţările în curs de dezvoltare, unde viermii paraziţi sunt obişnuiţi, cât şi în ţările dezvoltate, unde ei sunt aproape absenţi. Cercetătorii au confirmat rezultatele multor colegi, revelând faptul că alergiile sunt deseori absente în regiunile în care viermii paraziţi convieţuiesc cu oamenii. Aceasta ar putea sugera că paraziţii protejează oamenii de alergii şi de astm, dar – datorită multor alte condiţii diferite între ţările dezvoltate şi cele subdezvoltate, condiţii care pot juca un rol semnificativ – este imposibil de afirmat cu certitudine acest lucru.

Singura modalitate de a afla cu siguranţă dacă astfel de paraziţi chiar joacă un rol în menţinerea funcţională a sistemului imunitar uman ar consta în infectarea cu viermi paraziţi a unui număr mare de persoane suferind de alergii, eczeme sau de astm, şi în a monitoriza îndeaproape starea lor de sănătate, pentru a observa dacă alergiile sau astmul devin mai puţin severe, comparativ cu un grup de control de persoane suferinde care să nu fi fost infectate.

Astfel de experimente cu astmatici sunt în derulare în Nottingham. De asemenea, studiile cu viermi vor continua, în funcţie de modul în care pacienţii vor răspunde la tratament.

Desigur, chiar dacă cercetările dovedesc că paraziţii pot ajuta la tratarea stărilor alergice, rămâne chestiunea dacă oamenii ar dori să urmeze calea lui John Turton, să înghită larve de viermi ca medicament. Din fericire, nu vor fi nevoiţi să o facă: la Universitatea Strathclyde din Glasgow, Marea Britanie, o echipă de cercetători condusă de William Harnett experimentează o proteină complexă sintetizată de un vierme parazit (Acanthocheilonema viteae) care infectează rozătoarele. Studiile lor sugerează că şi în absenţa viermelui, proteina izolată are puterea de a reduce inflamaţiile alergice^w2.

Deşi sunt necesare multe eforturi pentru a înţelege pe deplin cum acţionează de fapt această proteină, există un potenţial concret în încercarea de a folosi proteinele paraziţilor pentru a controla stări precum alergia, astmul sau eczema. Va fi publicul un pic mai receptiv la soluţia aceasta?

Download

Download this article as a PDF