Bătălia păsărilor: interviu cu Tim Birkhead Understand article

Tradus de Mircea Băduţ. Tim Birkhead povesteşte Karin Ranero Celius despre păsările cu comportament promiscuu şi despre experienţa sa ca profesor de ştiinţe.

“Fiţi precum brumăriţa de pădure – masculul şi femela, impecabil de credincioşi unul altuia”, spunea Reverendul Frederisck Morris în 1853. În încercarea de a propăvădui fidelitatea cuplului, el îşi încuraja enoriaşii să se comporte precum brumăriţa de pădure (Prunella Modularis) – o pasăre mică, maronie, plinuţă. Nici pe departe de a fi monogame, aceste păsări au – dintr-un punct de vedere puritan – o morală şocant de relaxată, femela deseori împerechiându-se cu mai mulţi masculi. Un adevăr care l-ar fi confuzat pe Reverendul Morris.

Tim Birkhead, profesor de ecologie comportamentală şi de istorie a ştiinţei la Universitatea Sheffield, Marea Britanie, şi-a dedicat aproape 40 de ani studierii comportamentui promiscuu al păsărilor. Din vremea lui Darwin şi până spre finele anilor 1960 s-a crezut că animalele-mascul concurează pentru partenerele-femelă, iar cei mai puternici şi mai atractivi masculi fecundează cele mai multe femele, pe când femelele caută doar securitatea monogamiei, împerechiându-se cu mai mulţi parteneri doar când sunt forţate. Adevărul nedelicat care a ieşit totuşi la iveală este că femelele celor mai multe specii caută activ mai multţi partenerei pentru împerechere, o strategie evoluţionistă urmărind obţinerea celei mai bune sperme pentru a-şi fertiliza ouălele.

Întradevăr, rivalitatea între masculi şi diferenţierea lor de către femele extinde actul sexual. Înlăuntrul femelei, sperma de la diferiţi masculi luptă pentru supremaţie – competiţia spermei. În acelaşi timp, femela poate fi capabilă să selecteze sperma cea mai bună – alegerea spermei. Aceasta-i adevărata luptă a sexelor. Masculii şi femelele fiecărei specii sunt permanent prinşi în strădania de a se depăşi, în timp ce anatomia şi comportamentul lor reproducător se schimbă pentru a atinge scopul conflictual: «fertilizarea maximă» versus «fertilizarea cea mai bună».

Aceste idei radicale de-abia ieşeau la iveală când Tim Birkhead absolvea universitatea, în 1972. “M-am simţit incredibil de norocos să am vârsta potrivită, la locul potrivit, în momentul potrivit”, spune el.

Interesul iniţial al lui Tim îl constituiau părările de mare. În 1972 el începea un proiect de monitorizare a pescăruşilor Guillemots (genul Cepphus) în Insula Skomer, o rezervaţie naturală din Ţara Galilor: Tim observa rata de supravieţuire a populaţiei adulte şi infante, dar şi vârsta primei împerecheri şi a împerecherii reuşite, evaluând totodată şi efectele poluării cu petrol şi ale modificărilor climatice asupra păsărilor. Deşi proiectul continuă, iar Tim se întoarce regulat în insula Skomer, focusul cercetării sale s-a mutat gradual spre comportamentul sexual, în particular spre selecţia sexuală post-împerechere.

Cercetările lui Tim Borkhead au ajutat la remodelarea înţelegerii noastre privind sistemele de împerechere ale păsărilor. De ce trebuie ca o pasăre, sau un individ, să se împerecheze cu mai mult de un partener? Ce determină care mascul fertilizează ouălele femelei când ea se întâlneşte cu mai mulţi parteneri? Şi cum sunt rezolvate conflictele sexuale? Cercetarea sa implică şi descoperirea a ceea ce se îmtâmplă cu sperma masculului în interiorul tractului reproductiv al femelei, şi respectiv investigarea importanţei «competiţiei spermei» şi a «alegerii spermei» în alegerea masculului care fecundează ouălele.

În continua sa întreprindere de a explora natura sexualităţii, Tim Birkhead ar putea fi considerat un “paparazzo al naturii” – călătorind spre insule îndepărtate şi suportând un discomfort extrem, în speranţa de a surprinde împerecheri de păsări, şi – când ele o fac – împrăştiind apoi detalii intime şi imagini prin pagini ale revistelor de ştiinţă.

Pasiunea lui Tim pentru păsări merge înapoi în timp până la vârsta de 11 ani. “Într-o memorabilă vacanţă petrecută în Ţara Galilor, tata m-a luat pe o mică insulă, numită Bardsey – una dintre cele mai frumoase locuri din lume, cu o mulţime de păsări minunate. Când ne întorceam, la sfârşitul zilei, am văzut un tânăr ce privea printr-un telescop şi nota ceva într-un caiet, iar tata s-a uitat scurt la mine şi mi-a spus: «Ai putea şi tu să faci aşa ceva când vei fi mare»”. Şi aşa a făcut.

Dar Tim nu este întotdeauna în postura de observator; deseori el este cel din lumina reflectorului. Un bun om de ştiinţă trebuie să fie capabil să-şi comunice cercetările şi să capteze audienţa făcându-le relevante, iar Tim reuşeşte aceasta: el ilustrează cercetările cu multe povestiri; devine strălucitor, amuzant, convingător, şi foarte clar. De fapt, el este unul din acei profesori ale cărui lecturi ar trebui planificate dimineaţa devreme, pentru a-i face pe stundenţi să se dea jos din pat. De ce sunt lecţiile sale aşa de speciale? Entuziasmul său este în mod sigur o parte a răspunsului.

Cursurile pe teren şi seminariile practice sunt metodele didactice preferate de Tim. “Cred că dezvoltarea intelectuală se articulează foarte puternic pe schimburile inter-personale. Seminariile interactive sunt importante pentru elevi pentru că ne aud că le vorbim, şi că le răspundem, astfel că-i putem ajuta să-şi modeleze argumentele. La fel şi în cazul cursurilor pe teren (în natură). Îmi place să predau cursuri pe teren deoarece poţi vedea copiii cum cresc în acea săptămână. Ţin un curs pe teren în luna iunie. Prima zi este descurajantă pentru cursanţi, dar spre sfârşitul săptămânii ei devin fantastici. Totuşi, au probleme în a-şi controla cunoştinţele şi entuziasmul, astfel că – atunci când se întorc, în septembrie – este ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Simt că ar fi trebuit să facem patru sau cinci astfel de cursuri în natură, şi doar aşa s-ar prinde o mulţime de informaţii, de entuziasm, şi de metode de cercetare…”

Să faci cercetare este important, dar şi să înţelegi ştiinţa este important. “Cursul de Istoria ştiinţei pe care îl predau se referă la cercetare şi la ce înseamnă să fi om de ştiinţă. Încerc să prezint aceste lucruri într-o manieră neobişnuită: nu las elevii să ia notiţe deoarece vreau să-i văd ascultând, să fie inspiraţi de ceea ce le spun, şi apoi să plece şi să citească ce le este necesar. Pentru una dintre evaluările majore, îi duc într-un loc unde – pe baza a ceea ce au citit şi a unui citat pe care îl furnizez – ei trebuie să organizeze o conferinţă a zilei. Depinde pe de-a-ntregul de ei cum o interpretează, şi cum o prezintă, şi toţi o fac în mod diferit. Ei învaţă despre istoria ştiinţei ascultându-şi camarazii.”

De asemenea, Tim se bucură să-şi împărtăşească entuziasmul pentru ştiinţă cu elevii. „Acum două sau trei săptămâni, am ţinut o prelegere la o şcoală unde elevii erau incredibil de maturi. După cum am spus, majoritatea cercetărilor mele sunt despre selecţia sexuală şi despre reproducere, deci eram un pic temător în a povesti elevilor de 17 ani despre reproducere; dar ei au fost fantastici. Au pus întrebări foarte inovative, şi n-au existat chicoteli prosteşti. Cred că cu un asemenea grup, chiar reuşeşti să transmiţi ce înseamnă ştiinţa, deşi cu alte tipuri de copii poate fi ceva mai dificil.”

Ce-ar fi făcut Reverendul Morris aflând adevărul referitor la propăvăduirea aceea a sa? mă întreb. Poate ar fi ajuns şi el la concluzia că mai bine ar fi propovăduit brumăriţei despre comportamentul virtuos al oamenilor…

Acest articol se bazează pe un interviu cu Tim Birkhead, precum şi pe prelegerea sa „Darwin and post-copulatory sexual selection” („Darvin şi selecţia sexuală post-împerechere”) de la cea de-a XI-a Conferinţă EML/EMBO: „The Difference between the Sexes – From Biology to Behaviour” („Diferenţa dintre sexe – de la biologic la comportament”), din 5-6 noiembrie 2010.

Download

Download this article as a PDF