Minţi tinere în cercetarea ştiinţifică: Concursul Uniunii Europene pentru Tineri Cercetători 2010 Inspire article

Tradus de Mircea Băduţ. Marlene Rau relatează despre cel de-al XXII-lea Concurs al Uniunii Europene pentru Tineri Cercetători (EUCYS).

Muzeul Electricităţii din
Lisbona, gazda concursului
din 2010

Pentru imagine, multumim the
Portuguese Youth Foundation,
Host Organiser of EUCYS 2010

O după-amiază însorită în Lisabona – marinarii navighează de la malurile râului Tejo, amintind de marii exploratori care de aici s-au avântat în necunoscut. Este un septembrie târziu în 2010, iar în apropierea Muzeului Electricităţii s-au reunit 124 de minţi neliniştite, venind din 37 de ţări pentru a-şi prezenta propria aventură în ştiinţă.

Holul este plin de rumoarea produsă ce tinerii concurenţi (cu vârste între 14 şi 21 de ani) ce au venit de prin toată Europa şi de dincolo de ea. Noi, cei 18 membri ai juriului internaţional, avem dificultăţi în a alege dintre toate aceste proiecte excelente: cum ai putea să compari proiectul unui brad de Crăciun împăturibil, cu un studiu privind comportamenul păsărilor; o colecţie de povestiri marocane, cu un proiect de săpare după schelete de dinozauri; algoritmi de recunoaştere a feţelor, cu metode optimale de tratare a apelor; un dispozitiv de identificare a afacerilor frauduloase, cu un studiu asupra leziunilor cerebrale produse prin dependenţa de internet?

Monumentul descoperirilor
din Lisabona

Pentru imagine, multumim
Carlos Paes; sursa imaginii:
Wikimedia Commons

Uniunea Europeană sugerează (potenţialilor candidaţi) o reţetă bună pentru crearea unui proiect învingător: “Alegeţi un subiect care vă interesează şi vă inspiră (desigur, ideea trebuie să fie originală). Adăugaţi un pic de curiozitate şi de competenţă (know-how), o tuşă de perseverenţă şi tenacitate, ceva sfaturi de la specialişti, un grăunte de ingeniozitate, o măsură substanţială de spirit critic, entuziasm şi un spirit întreprinzător, iar – peste toate – adăugaţi partea cea mai bună a imaginaţiei voastre.”

În timp ce juriul este prins în discuţii febrile în spatele uşilor închise, concurenţii explorează Lisabona şi împrejurimile: fie dansează un cadril cu ghizii costumaţi în palatul baroc din Mafra, fie iau masa în mănăstirea alăturată, serviţi de soldaţii antrenaţi pentru zonele de conflict, fie ascultă prelegeri despre biodiversitate sau despre patentarea de mărci şi invenţii; fie îşi satisfac curiozitatea în camera ‘Explore’ din Pavilionul Cunoaşterii a Parcului popoarelor urmărind subiecte referitoare la tornade sau la culorile din compunerea umbrelor.

Sandro Young din Canada îşi
prezintă interfaţa 3D

Pentru imagine, multumim the
Portuguese Youth Foundation,
Host Organiser of EUCYS 2010

Chiar şi aici, la Muzeul Electricităţii, sunt multe de exporat: pe durata pauzelor elevii şi studenţii descifrează minunatele expoziţii interactive ale muzeului.

În sfârşit, cele 26 de premii sunt adjudecate. Câştigătorii primelor premii sunt: Miroslav Rapcak şi David Pegrimek din Republica Cehă, care au modelat pe calculator o digramă de fază completă a nano-cluster-elor de CO2; Márton Balassi şi Dávid Horváth din Ungaria, cu o simulare pe calculator a ecosistemelor pentru o sală de clasă, incluzând şi posibilitatea de evaluare a riscurilor; şi Lukasz Sokolowski din Polonia, care a studiat strategiile de furajare ale furnicii Formica cinerea.

Cele zece premii principale sponsorizate de Uniunea Europeană sunt complementate de o serie de premii speciale cu prestigiu, inclusiv cele oferite de EIROforumw1: şapte excursii de o săptămâna la câte una dintre organizaţiile membre, fiecare fiind atribuită câte unui participant meritoriu al cărui domeniu de interes se potriveşte cu respectiva instituţie.

Câştigătorii premiilor Uniunii
Europene la EUCYS 2010

© European Communities,
1995-2010

Volha Şumskaya (17 ani) din Belarus va vizita CERNw2, Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucelare (European Organization for Nuclear Research) în Geneva, Elveţia, unde zilnic se genereză şi prelucrează cantităţi imense de date. Acest matematician entuziast a studiat problema extremelor celui mai mic multiplu comun şi a celui mai mare divizor comun pentru secvenţe mari de numere. Janis Smits (18 ani) din Letonia este mândrul câştigător al unei vizite la reactorul de fusiune al EFDA-JETw3 în Culham, Marea Britanie. Asemeni instituţiei gazdă, Janis este preocupat de optimizarea generării de energie, el realizând o baterie pe bază de straturi subţiri de litiu şi de fosfat feric pentru a-şi propulsa bicicleta.

Francesco Romanelli, director
general al EFDA-JET şi
preşedinte al EIROforum,
oferind premiul ILL lui Radko
Kotev. În fundal,
câştigătoarele premiilor
CERN – Volha Shumskaya
(stânga) şi ESA – Vladimíra
Bejdová (dreapta)

© European Communities,
1995-2010

Vladimíra Bejdová (19 ani) din Republica Slovacă va vizita Agenţia Spaţială Europeană (European Space Agency)w4. Astronom pasionat, ea – folosind un telescop mic – a descoperit şi analizat o nouă stea binară în constelaţia Andromeda.

Dintre câştigătorii EIROforum, premiul de biologie a revenit lui Raghd Rostom (19 ani) din Marea Britanie. Proiectul ei a vizat folosirea celulelor din oasele embrionare ca model pentru osteogeneză, în locul diferenţierii condrogenice a celulelor stem, aşa că a câştigat o vizită la Laboratorul European de Biologie Moleculară (European Molecular Biology Laboratory)w5 din Heidelberg, Germania. Tânărul astronom Pavel Fadeev (19 ani) din Israel va merge la telescoapele Observatorului European din Emisfera Sudică (European Southern Observatory)w6 din Chile, unde îşi va putea prezenta catalogul său unic cuprinzând 270 de regiuni extragalactice cu stele în formare.

Pasionatul de matematică Radko Kotev (18 ani), din Bulgaria, a câştigat o excursie la Institutul Laue-Langevin (ILL)w7 pentru proiectul său de găsire a unei soluţii noi la problema de geometrie a lui Apollonius – construirea unui cerc tangent la trei cercuri date. El va fi însoţit la campusul ILL şi al European Synchroton Radiation Facility (ESRF)w8 din Grenoble, Franţa, de câştigătorul premiului ESRF Sebastian Cincelli (19 ani) din Italia – un tânăr inginer care a proiectat un robot ‘social’ pe roţi, destinat explorării de zone necunoscute.

Pe web-site-ul EUCYS 2010w9 puteţi citi mai multe despre toţi câştigătorii concursului.

Concurenţi în schimb de idei
Pentru imagine, multumim the
Portuguese Youth Foundation,
Host Organiser of EUCYS 2010

Pe lângă faptul că au explicat juriului proiectele lor, concurenţii au avut şi posibilitatea de a-şi prezenta munca publicului. Peste 3000 de elevi şi studenţi din toată Protugalia au vizitat standurile EUCYS admirând ideile ingenioase ale colegilor. Dintre tinerii vizitatori se va ridica viitoarea generaţie de concurenţi EUCYS. Evenimentul chiar are impact, după cum bine observa João Amaral (21 de ani) – unul dintre mulţii asistenţi portughezi, el însuşi fost concurent la EUCYS 2007.

Dansând cadrilul
Pentru imagine, multumim the
Portuguese Youth Foundation,
Host Organiser of EUCYS 2010

Aceşi asistenţi ai competiţiei nu doar că i-au ajutat pe concurenţi în orice problemă de organizare, minoră sau majoră, şi că i-a ghidat în programul social, dar anul acesta au conferit propriul set de premii la cermonia finală, în 14 categorii, precum “cel mai amuzant proiect”, “cel mai entuziast”, sau “cel mai portughez proiect” (acesta din urmă ajungând la concurentul din Brazilia).

Concurenţii din Republica
Cehă analizând preferinţele
de habitat ale sturzilor
(sturzii negri, la dreapta, şi
sturzii comuni, la stânga).
Spre deosebire de masculi,
femelele celor două specii
sunt aproape identice (mijloc)

Pentru imagine, multumim the
Portuguese Youth Foundation,
Host Organiser of EUCYS 2010

Impactul evenimentului EUCYS este confirmat şi de Maximos Tsalas de la EFDA-JET, care – împreună cu Claus Habfast de la ESRF – au oferit elevilor/studenţilor o seară plăcută de lecturi despre energie, demisitificând conceptul energiei de fusiune, pentru a converge cu tema Muzeului Electricităţiiw10.

“EIROforum a fost mulţi ani partener al acestui concurs, iar câştigătorul de anul trecut al premiului EFDA-JET lucrează acum pentru noi”, ne spune Maximos. “Suntem în căutare de minţi strălucite, aşa că oferim participanţilor selectaţi oportunitatea de a vizita organizaţiile EIROforum.”

Dar care este verdictul concurenţilor? “Sunt convins că vom purta aceste amintiri toată viaţa: să te întâlneşti cu alţi tineri pasionaţi de ştiinţă; să le înţelegi proiectele şi să împărtăşeşti idei au fost principalele directive pe durata acestor zile”, explică Guoda Radaviciute din Lituania.

EUCYS este o experienţă extraordinară pentru toţi cei implicaţi – şi deja aşteptăm ediţia EUCYS 2011 din Helsinki, Finlandaww11.


Web References

  • w1 – Pentru mai multe informaţii despre EIROforum, vedeţi: www.eiroforum.org
  • w2 – Pentru a afla mai multe depre CERN, consultaţi: www.cern.ch
  • w3 – Informaţii suplimentare despre EFDA-JET sunt disponibile aici: www.jet.efda.org
  • w4 – Pentru a afla mai multe depre European Space Agency, vizitaţi: www.esa.int
  • w5 – Pentru mai multe detalii despre Laboratorul European de Biologie Moleculară, vedeţi: www.embl.org
  • w6 – Informaţii suplimentare despre Observatorul European din Emisfera de Sud sunt dispobinile aici: www.eso.org
  • w7 – Pentru mai multe informaţii despre Institutul Laue-Langevin, vedeţi: www.ill.eu
  • w8 – Pentru a afla mai mule despre European Synchroton Radiation Facility, vizitaţi: www.esrf.eu
  • w9 – Web-site-ul EUCYS 2010 include informaţii despre toţi participanţii, despre proiectele lor şi despre concurs, împreună cu multe imagini şi secvenţe video:
  • w10 – Prezentările slide-show ale prelegerilor ţinute de Claus Habfast şi Maximos Tsalas pot fi descărcate de aici.
  • w11 – Aflaţi mai multe despre ediţia 2011 a EUCYS din Helsinki, şi participaţi eventual la concursul pentru logo-ul evenimentului: http://eucys2011.tek.fi

Resources

Institutions

Author(s)

Dr. Marlene Rau s-a născut în Germania şi a crescut în Spania. După ce a obţinut titlul de doctor în biologie la European Molecular Biology Laboratory (Laboratorul European de Biologie Moleculară) din Heidelberg, Germania, a studiat jurnalismul şi a intrat în domeniul ştiinţei comunicării. Începând cu 2008, ea este unul dintre redactorii-şefi ai revistei Science in School.

License

CC-BY-NC-ND

Download

Download this article as a PDF